Diversitate si Rapiditate

Agricultură

Agricultură, Despre plante

Porumbul- cultivarea

Fenofazele porumbului

Stadiul 0- germinare-răsărire

Pentru ca procesul de germinare să aibă loc, sunt absolut necesare două condiţii: depăşirea pragului limită al temperaturii minime de germinare, de 7-8 grade Celsius; absorbţia apei în proporţie de 35-40% faţă de greutatea seminţei, ceea ce se poate realiza când solul are un conţinut de apă de peste 20% din IUA (intervalul umidităţii active). În condiţii de umiditate insuficientă, sămânţa îşi pierde facultatea germinativă sau răsare eşalonat. Prin pericarpul seminţei  străbate mai întâi radicela, iar după 1-2 zile apare şi plumula – viitoarea tulpiniţă a plantei, protejată de coleoptil. În partea opusă radicelei, sub mugurele de creştere, apar 2-5 rădăcini seminale care cresc la un unghi de 25-30% faţă de orizontală. Alungirea tulpiniţei până la suprafaţa solului se face prin alungirea primului internod (mezocotil). Când vârful coleoptilului apare la suprafaţa solului, la lumină, alungirea primului internod se oprşte, iar frunzele încep să apară din coleoptil. Pentru parcurgerea procesului de germinare şi răsărire se consumă circa 120-180 de grade Celsius. În condiţii optime, germinarea şi răsărirea au loc în 6-16 zile. În perioada germinare-răsărire coleoptilul rezistă la temperaturi de -6…-8 grade Celsius, când se află încă în sol, şi de -4 grade Celsius după răsărire, dacă durata gerului nu depăşeşte 2-3 ore.

Stadiul 0,5 – două frunze complet formate

Primele două frunze complet formate apar după 7-10 zile de la răsărire. În acest timp se formează primele rădăcini coronare (permanente din nodul 1 al verticilului plantei, dar nu se diferenţiază ramificaţiile şi perişorii absorbanţi pe ele); rădăcinile primare (în special radicela) au multe ramificaţii şi perişori absorbanţi; frunzele asigură prin fotosinteză întreaga cantitate de fotoasimilate necesare plantei; nutriţia minerală se realizează greoi din cauza slabei dezvoltări a sistemului radicular. Asigurarea unor concentraţii mai mari de substanţe nutritive în zona de creştere a rădăcinilor primare stimulează creşterea timpurie a plantelor.

Stadiul 1 – patru frunze complet formate

Se formează la 15-20 de zile după răsărire. Planta are o înalţime de 35- 45 cm. Al doilea verticil al rădăcinilor coronare (permanente) s-a alungit, iar rădăcinile primului verticil sunt ramificate şi au perişori absorbanţi. Rădăcinile primare cresc foarte puţin după acest stadiu. În vârful tulpinii, care se află încă sub suprafaţa solului, începe procesul de iniţiere a paniculului (lungimea zilei influenţează momentul începerii formării paniculului). Începe formarea tuturor frunzelor şi a mugurilor ştiuletelui. Creşte consumul de elemente nutritive din sol. Un îngheţ uşor sau grindina pot să distrugă frunzele expuse, fără a vătăma planta, al cărei vârf de creştere mai este încă sub suprafaţa solului. Nivelul de producţie, în acest caz, poate fi redus doar într-o minimă măsură.

Stadiul 1,5 – şase frunze complet dezvoltate
La 22-25 de zile după răsărire planta are deja şase frunze complet formate. Rădăcinile nodale (coronare) formează acum cea mai mare parte a sistemului radicular. S-a format şi alungit şi cel de-al treilea certicil al rădăcinilor nodale. Internodiile de sub cea de-a cincea, a şasea şi a şaptea frunză au început să se alungească, astfel încât vârful de creştere al tulpinii este la suprafaţa solului ori puţin ieşit afară din sol. Încep să se dezvolte mugurii, din care se vor forma viitorii ştiuleţi, de la fiecare nod aflat sub suprafaţa solului. Numărul de muguri care se dezvoltă diferă de la un hibrid la alt hibrid, de distanţa între plante, de fertilitatea solului şi de climă. Ştiuletele principal se formează la nodul 6-8 sub panicul, iar următoarele 5-6 noduri de sub cel principal sunt potenţial producătoare de ştiuleţi. În această perioadă creşte consumul de azot, fosfor şi potasiu al plantei.

Stadiul 2 – opt frunze complet formate
După 29-30 de zile, la hibrizii din grupele mijlocii, şi 40-52 de zile la hibrizii tardivi, plantele au opt frunze complet formate. Este perioada formării rapide a frunzelor 9, 10 şi 11, care au atins dimensiunea normală, dar nu sunt complet ieşite. Primele frunze de jos încep să dispară. Are loc alungirea rapidă a tulpinii. Vârful de creştere se află la 5-7,5 cm deasupra suprafeţei solului. Internodiile de sub frunzele 5 şi 6 au atins lungimea maximă, iar internodiile de sub frunzele 7, 8 şi 9 continuă alungirea tulpinii. Paniculul începe să se dezvolte rapid. S-a format şi se alungeşte al 4-lea verticil al rădăcinilor nodale. Rădăcinile au ajuns până la mijlocul internodului dintre rândurile de plante şi au pătruns până la o adâncime de circa 45 cm în sol. Creşterile vegetative sunt puternice. Creşte continuu consumul de elemente nutritive. Dacă în acest stadiu frunzele sunt distruse de grindină, recolta poate fi diminuată cu 10-20%. Dacă survin inundaţii în acestă fază şi acoperă vârful de creştere, se poate compromite cultura în totalitate.

Stadiul 2,5 – zece frunze complet dezvoltate

La 36-38 de zile (48-50 de zile la hibrizii tardivi) de la răsărire sunt complet ieşite zece frunze. Frunzele 11-14 au ajuns la dimensiunea deplină, dar sunt parţial ieşite din verticil. Internodul de sub frunza a 9-a s-a alungit complet, iar cele de sub frunzele 10-11 şi 12 se alungesc. Începe creşterea rapidă a paniculului. Formaţiunile viitorilor ştiuleţi se dezvoltă în continuare la 6-8 noduri ale tulpinii deasupra solului. În acest stadiu creşte şi mai mult consumul de azot, fosfor şi potasiu. Nevoia de apă este din ce în ce mai mare. Tulpina creşte acum mult deasupra suprafeţei solului. Plantele rupte sub vârful de creştere nu se vor mai reface. Distrugerea frunzelor de către grindină dăunează recoltei mai mult decât în stadiile anterioare. Lipsa de substanţe nutritive şi a umidităţii în acest stadiu vor influenţa în mod nefavorabil dezvoltarea suprafeţei foliare a plantei şi mărimea viitorului ştiulete. Scade ritmul zilnic de creştere şi dezvoltare, determinând întârzierea proceselor de înspicare, mătăsire şi fecundare.

Stadiul 3 – 12 frunze complet dezvoltate

La 42-45 de zile (54-56 de zile la hibrizii tardivi), dezvoltarea frunzelor este completă. Primele patru frunze de jos dispar, tulpina şi paniculul cresc rapid. De la primul nod de deasupra solului pornesc rădăcini adventive. Ştiuleţii de la nodurile superioare încep o dezvoltare rapidă. Numărul potenţial de ovule (boabe) pe ştiuletele superior (principal) este determinat în această perioadă. Începe o rată zilnică rapidă de creştere a greutăţii masei uscate a plantei, care se menţine apoi constantă până apropape de maturitate. Aceasta este o perioadă critică: planta trebuie sa fie bine aprovizionată cu substanţe nutritive şi cu apă. Lipsa acestora poate provoca o importantă micşorare a ştiuletelui şi a numărului de boabe pe ştiulete. Mărimea ştiuleţilor este, de asemenea, dependentă de durata de timp între stadiul 3 şi stadiul 5 (apariţia mătăsii). Scurtarea acestei perioade – din cauza lipsei de apă şi hrană – duce la micşorarea ştiuletelui. Hibrizii timpurii, care au această perioadă mai scurtă, asigură ştiuleţi mai mici, iar pentru asigurarea unei recolte mari, semănatul se face mai des.

Stadiul 3,5 – 14 frunze complet formate

Acest stadiu se realizează în circa 49-52 de zile de la răsărire (61-63 de zile la hibrizii tardivi). Asistăm la o creştere rapidă a tulpinii prin alungirea internodiilor. Se alungeşte rahisul ştiuletelui. Începe alungirea stigmatelor florilor de la baza rahisului. S-au format rădăcinile adventive (de fixare) ale celui de-al 7-lea nod. Ritmul rapid de creştere a tulpinii şi de formare a ştiuletelui constituie un moment critic al plantei. Insuficienţa apei şi a substanţelor nutritive, ca şi vătămarea plantei din cauza grindinei determină reducerea numărului de boabe în ştiuleţi.

Stadiul 4 – apariţia paniculului

Se realizează după 56-58 de zile de la răsărire (70-74 de zile pentru hibrizii tardivi). Vârful paniculului apare din verticil. Creşterea tulpinii se desfăşoară rapid, prin alungirea ultimelor internodii. Ştiuletele şi mătasea se alungesc, de asemenea, într-un ritm rapid. La primele 5-6 frunze de jos pot apărea îngălbenirea şi uscarea. Insuficienţa umidităţii şi a substanţelor nutritive determină întârzierea apariţiei mătăsii faţă de apariţia paniculului şi scuturarea rapidă a polenului.

Stadiul 5 – apariţia mătăsii, scuturarea polenului

În acest stadiu planta ajunge după 64-68 de zile (78-82 de zile la hibrizii tardivi). Formarea frunzelor este complet încheiată, suprafaţa foliară ajungând la 5-6 metri pătraţi, iar solul este integral umbrit (90-95%). Ştiuletele şi pănuşile sunt aproape complet dezvoltate. Mătasea continuă să se alungească de la florile din vârful ştiuletelui încă nefecundate. Ovulele se măresc. Are loc scuturarea polenului. Planta nu mai consumă îngrăşăminte cu potasiu, dar are loc un consum rapid de azot şi fosfor. Analiza conţinutului de azot, fosfor şi potasiu din frunzele de la baza ştiuletelui ne poate indica în mod corect nivelul de aprovizionare cu îngrăşăminte al plantei. Insuficienţa umidităţii sau temperaturile prea ridicate în această perioadă pot cauza o fecundare incompletă a inflorescenţei, formându-se ştiuleţi total sau parţial sterili. Apar primele semne ale atacului dăunătorilor la panicul şi tulpină, în special cele cauzate de larvele sfredelitorului porumbului.

Stadiul 6 – umplerea bobului

Acest stadiu are loc la circa 12 zile de la apariţia mătăsii. Ciocălăul, pănuşile şi tulpina sunt complet dezvoltate. Se accelerează procesul de formare şi depunere în bob a substanţei uscate. Endospermul bobului se îmbogăţeşte în amidon. Ritmul rapid de acumulare a substanţei uscate determină în continuare absorbţia azotului şi a fosforului din sol. Începe translocarea, din diferite organe ale plantei spre bob, a compuşilor cu azot şi fosfor uşor transportabili. În embrionul bobului apare coleoptilul, prima frunză şi radicula. În condiţiile unei fertilizări necorespunzătoare, apar carenţele de azot şi potasiu. Lipsa de azot grăbeşte uscarea frunzelor de la baza plantei şi determină formarea unor tulpini subţiri şi fragile. Carenţa de potasiu accentueaza fenomenul de frângere a tulpinilor. Vătămarea plantelor de către grindină sau alte condiţii nefavorabile în acest stadiu vor determina stoparea umplerii unor boabe la vârful ştiuletelui.

Stadiul 7 – coacerea în lapte a bobului

Această fază are loc la circa 24 de zile de la apariţia mătăsii. Depunerea substanţelor de rezervă în bob are loc în ritm rapid, când creşte şi MMB. În embrion s-au diferenţiat mugurele de creştere şi cea de-a patra frunză. Diviziunea celulară în stratul epidermic al endospermului a încetat. Insuficienţa apei, ca şi carenţele nutritive, determină şiştăvirea boabelor. Şiştăvirea poate să apară şi în condiţiile deranjării mecanismului de translocare a asimilaţiilor din frunze şi tulpini spre bob. Ele să datorează în final temperaturilor nocturne sub 10-12 grade Celsius, când acest fenomen se desfăşoară intens.

Stadiul 8 – coacerea în lapte-ceară a bobului

După circa 36 de zile de la mătăsire, are loc coacerea în lapte-ceară a bobului. Creşterea în greutate a bobului continuă, dar cu un ritm mai redus. Are loc o creştere rapidă a embrionului, în care sunt complet diferenţiate radicula şi frunzele embrionare; apar rădăcinile seminale. Creşterea endospermului în acest stadiu are loc în special pe baza creşterii dimensiunii celulei. Perturbările nutritive ale plantei pot determina şiştăvirea. Începe şi se manifestă fenomenul uscării frunzelor din partea inferioară a plantei.

Stadiul 9 – coacerea în ceară a bobului

La 48 de zile de la mătăsire are loc coacerea în ceară. Acest stadiu marchează încheierea procesului de depunere a substanţelor de rezervă în bob, de formare şi diferenţiere a embrionului. La cei mai mulţi hibrizi se formează un strat negru de separare între endosperm şi embrion, care împiedică continuarea afluirii asimilatelor spre endosperm.

Stadiul 10 – maturitatea fiziologică

Este stadiul care are loc după circa 60 de zile de la mătăsire. Boabele nu mai cresc în greutate, însă se accentuează uscarea. Ritmul pierderii umidităţii depinde de condiţiile climatice şi de caracteristicile bobului. Continuă uscarea frunzelor şi a pănuşilor.

Informații preluate de pe site-ul: www.agrimedia.ro 

Agricultură, Despre plante

Porumbul- informații generale

Porumbul este o plantă care își are originea în America Centrală, cel mai probabil în Mexic. Această cereală este astăzi cultivată în mai multe zone ale lumii, precum Canada, Rusia, Noua Zeelandă etc.  Deoarece are o mare plasticitate ecologică, acesta se cultivă în condiții climatice diferite, reușind astfel să ocupe poziția cu numărul II la categoria cea mai cultivată plantă.  Porumbul a fost descoperit de către europeni in anul 1492, atunci cand exploratorul Cristofor Columb a sosit din Antile. Din scrierile fiului lui C. Columb reiese că tatăl său a găsit o plantă numită porumb ale cărei boabe sunt foarte gustoase, se pot  fierbe, coace sau măcina.

După cum am mentionat și mai sus, la momentul actual, la nivel mondial porumbul este pe locul al II-lea ca producție, fiind depășit de grâu. Pe cea de a III-a poziție se află orezul.

În spațiul românesc, prima menționare a porumbului are loc la sfârșitul secolului al XVII-lea. În Moldova este menționată cultivarea acestuia în timpul domniei lui Duca-Vodă, iar în Țara Românească în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino. Începând cu secolul al XVIII-lea se cultivă și în Transilvania.

În țara noastră, porumbul are mai multe denumiri: călambuc, ciolomadă, cucuruz, păpușoi etc.

Aspecte generale ale porumbului

Tulpina

  • înaltă
  • groasă
  • neramificată
  • are între 9 și 12 noduri, prezintă și întrenoduri

Înălțimea variază între 30 și  700 de cm. Porumbul comercial are, de obicei, o înălțime de 250 cm. Este plină la interior cu o măduvă moale, care conține zahăr. Poartă numele de cocean.

Frunza

Frunzele sunt mari și dispuse alternativ pe tulpină. Teaca bine dezvoltată, despicată până la bază.

În perioadele secetoase, limbul se răsucește spre interior mărindu-și astfel rezistența la secetă. Există o strânsă legătură între gradul de umiditate a solului, ritmul de formare a frunzelor, durata vieții lor, productivitatea fotosintezei și mărimea recoltei porumbului, astfel încât putem spune că frunzele sunt un indicator al productivității unei culturi de porumb.

Este mai mare decât cele al celorlalte cereale păioase limbul lat-lanceolat, poate ajunge la 50-80 cm lungime, iar lăţimea de 4-12 cm. Marginile limbului cresc mai repede decât partea dinspre nervura mediană din care cauza că ele se ondulează dând astfel frunzei o mai mare elasticitate.

Rădăcina

Embrionul dezvoltă rădăcina care creşte foarte repede în adâncime împreună cu rădăcinile adventive seminale în număr de 2,3, constituie sistemul radicular temorar al plantei.

La cultura porumbului, care deţine cea mai mare suprafaţă în ţara noastră, sistemul radicular a fost minuţios studiat, constatându-se că după germinare formează un sistem radicular temporar, care durează 2-3 săptămâni, iar din nodurile subterane ale tulpinii formează 8-16-20 rădăcini adventive propriu-zise, permanente, care pătrund în sol până la 2,4 m şi unele chiar până la 3-5 m, fiecare plantă explorând 6 mc de sol. Din nodurile (2-7) aeriene ale tulpinii, porumbul mai formează aşa-numitele rădăcini ancoră. Pe rădăcinile porumbului se găsesc 425 peri absorbanţi pe fiecare 1 mm de rădăcină. Raportul între partea aeriană şi sistemul radicular la porumb este de 100/16.

Inflorescența plantei

Porumbul are o inflorescență unisexuat-monoică. Florile masculine apar cu 5-7 zile înaintea celor feminine și sunt grupate în inflorescențe de forma unui panicul în partea superioară a tulpinii. Paniculul are un ax principal pe care se prind 10-40 de ramificații laterale. Inflorescența este protejată total de pănuși, care sunt, de altfel, tecile unor frunze modificate. Acestea pot fi strânse de știulete la unele forme și se pot desface ușor la altele.

Florile femele sunt grupate în inflorescenta spic cu axul mult îngroşat. Spiculeţele dispuse de-a lungul axei în alveolele acestuia sunt tecile geminate cu glumele şi palei total modificate. Spiculeţele sunt biflore, însă fertilă este o singură floare, de regulă cea superioar, ovarul este monocarpelar, stigmatele sunt lungi, verzi sau colorate, stigmatul este receptiv pentru polen pe toată lungimea lui.

Inflorescenţa în întregimea ei este protejată de pănuşi, care reprezintă tecile unor frunze modificate. Acestea sunt stranse de ştiulete la unele forme şi se desfac uşor la altele.

Planta de porumb formează unul sau mai mulţi ştiuleţi, primul care apare este ştiuletele superior, care este şi cel mai dezvoltat.

Unele informații au fost preluate de pe site-urile:

www.Agromonitor.ro

www.agro.basf.ro