Porumbul- informații generale
Porumbul este o plantă care își are originea în America Centrală, cel mai probabil în Mexic. Această cereală este astăzi cultivată în mai multe zone ale lumii, precum Canada, Rusia, Noua Zeelandă etc. Deoarece are o mare plasticitate ecologică, acesta se cultivă în condiții climatice diferite, reușind astfel să ocupe poziția cu numărul II la categoria cea mai cultivată plantă. Porumbul a fost descoperit de către europeni in anul 1492, atunci cand exploratorul Cristofor Columb a sosit din Antile. Din scrierile fiului lui C. Columb reiese că tatăl său a găsit o plantă numită porumb ale cărei boabe sunt foarte gustoase, se pot fierbe, coace sau măcina.
După cum am mentionat și mai sus, la momentul actual, la nivel mondial porumbul este pe locul al II-lea ca producție, fiind depășit de grâu. Pe cea de a III-a poziție se află orezul.
În spațiul românesc, prima menționare a porumbului are loc la sfârșitul secolului al XVII-lea. În Moldova este menționată cultivarea acestuia în timpul domniei lui Duca-Vodă, iar în Țara Românească în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino. Începând cu secolul al XVIII-lea se cultivă și în Transilvania.
În țara noastră, porumbul are mai multe denumiri: călambuc, ciolomadă, cucuruz, păpușoi etc.
Aspecte generale ale porumbului
Tulpina
- înaltă
- groasă
- neramificată
- are între 9 și 12 noduri, prezintă și întrenoduri
Înălțimea variază între 30 și 700 de cm. Porumbul comercial are, de obicei, o înălțime de 250 cm. Este plină la interior cu o măduvă moale, care conține zahăr. Poartă numele de cocean.
Frunza
Frunzele sunt mari și dispuse alternativ pe tulpină. Teaca bine dezvoltată, despicată până la bază.
În perioadele secetoase, limbul se răsucește spre interior mărindu-și astfel rezistența la secetă. Există o strânsă legătură între gradul de umiditate a solului, ritmul de formare a frunzelor, durata vieții lor, productivitatea fotosintezei și mărimea recoltei porumbului, astfel încât putem spune că frunzele sunt un indicator al productivității unei culturi de porumb.
Este mai mare decât cele al celorlalte cereale păioase limbul lat-lanceolat, poate ajunge la 50-80 cm lungime, iar lăţimea de 4-12 cm. Marginile limbului cresc mai repede decât partea dinspre nervura mediană din care cauza că ele se ondulează dând astfel frunzei o mai mare elasticitate.
Rădăcina
Embrionul dezvoltă rădăcina care creşte foarte repede în adâncime împreună cu rădăcinile adventive seminale în număr de 2,3, constituie sistemul radicular temorar al plantei.
La cultura porumbului, care deţine cea mai mare suprafaţă în ţara noastră, sistemul radicular a fost minuţios studiat, constatându-se că după germinare formează un sistem radicular temporar, care durează 2-3 săptămâni, iar din nodurile subterane ale tulpinii formează 8-16-20 rădăcini adventive propriu-zise, permanente, care pătrund în sol până la 2,4 m şi unele chiar până la 3-5 m, fiecare plantă explorând 6 mc de sol. Din nodurile (2-7) aeriene ale tulpinii, porumbul mai formează aşa-numitele rădăcini ancoră. Pe rădăcinile porumbului se găsesc 425 peri absorbanţi pe fiecare 1 mm de rădăcină. Raportul între partea aeriană şi sistemul radicular la porumb este de 100/16.
Inflorescența plantei
Porumbul are o inflorescență unisexuat-monoică. Florile masculine apar cu 5-7 zile înaintea celor feminine și sunt grupate în inflorescențe de forma unui panicul în partea superioară a tulpinii. Paniculul are un ax principal pe care se prind 10-40 de ramificații laterale. Inflorescența este protejată total de pănuși, care sunt, de altfel, tecile unor frunze modificate. Acestea pot fi strânse de știulete la unele forme și se pot desface ușor la altele.
Florile femele sunt grupate în inflorescenta spic cu axul mult îngroşat. Spiculeţele dispuse de-a lungul axei în alveolele acestuia sunt tecile geminate cu glumele şi palei total modificate. Spiculeţele sunt biflore, însă fertilă este o singură floare, de regulă cea superioar, ovarul este monocarpelar, stigmatele sunt lungi, verzi sau colorate, stigmatul este receptiv pentru polen pe toată lungimea lui.
Inflorescenţa în întregimea ei este protejată de pănuşi, care reprezintă tecile unor frunze modificate. Acestea sunt stranse de ştiulete la unele forme şi se desfac uşor la altele.
Planta de porumb formează unul sau mai mulţi ştiuleţi, primul care apare este ştiuletele superior, care este şi cel mai dezvoltat.
Unele informații au fost preluate de pe site-urile:
